Planul-capcană al lui Putin

November 23, 2014
Foarte puțini oameni înțeleg ce face Putin în acest moment și aproape nimeni nu înțelege ce va face în viitor. Nu contează cât de ciudat ar părea, dar acum Putin vinde petrolul și gazele rusești numai pentru aur fizic și nu face valuri cu privire la aceasta. Desigur, el încă acceptă dolarul ca un mijloc intermediar de plată. Dar schimbă imediat toți acești dolari obținuți din vânzarea petrolului și gazelor, cumpărând aur!
Pentru a înțelege de ce, este suficient să privim dinamica de creștere a rezervelor de aur ale Rusiei și să comparăm aceste date cu achizițiile de aur, pe plan mondial, provenite din vânzarea petrolului și gazelor, în aceeași perioadă.

kalinichenko112314-2

Mai mult decât atât, achizițiile de aur ale Rusiei au atins cel mai înalt nivel al tuturor timpurilor, un record în materie. În al treilea trimestru al acestui an Rusia a achiziționat o cantitate incredibilă de aur, respectiv 55 tone. E mai mult decât tot ceea ce au achiziționat Băncile Centrale din toate țările, însumat (conform datelor oficiale)!
În total, toate aceste Bănci Centrale au achiziționat, în al treilea trimestru al anului 2014, 93 tone de metal prețios. A fost cel de-al 15-lea trimestru consecutiv al achizițiilor nete de aur ale acestora. Din cele 93 tone de aur achiziționate pe plan mondial în această perioadă, o uluitoare cantitate de 55 tone aparține Rusiei.
Nu cu mult timp în urmă, englezii au ajuns la aceeași concluzie, publicată în capitolul Concluzii al studiului US Geological, în urmă cu câțiva ani: Europa nu va putea să supraviețuiască fără importurile de energie din Rusia. Traducerea din limba engleză în oricare altă limbă înseamnă: „Lumea nu va fi capabilă să supraviețuiască dacă petrolul și gazele rusești se scad din balanța globală a aprovizionării cu energie.”
Astfel, lumea occidentală, construită pe hegemonia petrodolarului, este într-o situație catastrofală: aceea de a nu putea supraviețui fără aprovizionarea cu petrol și gaze din Rusia. Și, acum, Rusia este gata să vândă petrol și gaze Vestului, numai în schimbul aurului fizic! Reversul acestui joc al lui Putin este că mecanismul de vânzare a energiei rusești spre Vest, numai în schimbul aurului, lucrează de acum…indiferent dacă Occidentul este de acord să plătească pentru petrol și gaze naturale cu aurul său ieftin (obținut artificial), sau nu.
Din moment ce Rusia are un flux constant de dolari din vânzarea petrolului și a gazelor ea va putea converti acești dolari în aur, la un preț ieftin, o scădere de preț care a fost indusă meticulos, în mod artificial și prin toate mijloacele de către Occidentul (FED și ESF) care a manipulat piața prin umflarea artificială a puterii de cumpărare a dolarului. Fapt interesant: scăderea prețului aurului de către departamentul special al Guvernului SUA (ESF – Exchange Stabilization Fund) a fost făcută cu scopul de a stabiliza dolarul, în baza unei legi din Statele Unite. În lumea financiară este unanim acceptat ca o stare de normalitate, faptul că  aurul este inversul dolarului…adică prețul aurului este invers proporțional cu valoarea dolarului.
  • În 1971, președintele american Richard Nixon a închis „fereastra tranzacționării aurului”, respectiv a suprimat liberul-schimb de dolari contra aur garantat de SUA, prin Acordul de la Bretton Woods din 1944.
  • În 2014, președintele rus Vladimir Putin a (re)deschis ” fereastra tranzacționării aurului” fără a mai cere permisiunea Washingtonului.
Chiar acum, Occidentul alocă o mare parte din eforturile și resursele sale pentru a reduce prețurile aurului și petrolului: pe de o parte, pentru a denatura realitatea economică existentă în favoarea dolarului american, pe de altă parte, pentru a distruge economia Rusiei (care refuză să joace rolul de vasal supus al Occidentului).
Prețurile actuale ale aurului și petrolului sunt, în mod proporțional, micșorate și excesiv subevaluate față de dolarul american. Este o consecință a efortului economic enorm din partea Occidentului. Putin vinde resursele energetice rusești în schimbul acestor dolari…cu aceste venituri obținute, Putin cumpără imediat aur, devalorizat artificial față de dolarul SUA prin eforturile Occidentului!
Mai există încă un element interesant în jocul lui Putin: uraniul rusesc. Fiecare al șaselea bec din Statele Unite depinde de această materie primă pe care Rusia o vinde SUA…pe dolari, evident. Astfel, în schimbul petrolului, gazelor și uraniului rusești, Occidentul plătește cu dolarii umflați artificial de eforturile sale de manipulare a pieței mondiale a energiei.
Această combinație economică cu adevărat genială a lui Putin pune Occidentul, condus de Statele Unite, în postura unui șarpe agresiv care-și devorează sârguincios propria coadă.
Această idee a  capcanei economice pentru Occident nu este a lui Putin…cel mai probabil a fost ideea consilierului economic, Dr. Serghei Glaziev. Altfel, de ce acești birocrați precum Glaziev și mulți alți oameni de afaceri din Rusia au fost incluși de Washington pe lista de sancțiuni? Ideea unui economist, dr Glaziev a fost strălucit pusă în schemă de Putin…cu deplinul consimțământ al colegului său chinez, Xi Jinping.

kalinichenko112314-3

În acest context, foarte interesantă este declarația din noiembrie a prim-vicepreședintelui Băncii Centrale a Rusiei, Xenia Iudaeva, care a subliniat faptul că Banca poate folosi aurul din rezervele sale pentru a plăti importurile, dacă este nevoie. Este evident că, referitor (și) la sancțiunile occidentului, această declarație se adresează țărilor BRICS și, în primul rând, Chinei. Pentru China, posibilitatea Rusiei de a plăti cu aur pentru bunurile din Vest este foarte convenabilă. Și iată de ce: China a anunțat recent că va stopa majorarea rezervelor de aur și valută exprimate în dolari SUA. Având în vedere deficitul comercial în creștere dintre SUA și China (diferența actuală este de 5 la 1 în favoarea Chinei), atunci, această afirmație, tradusă în limba financiar, înseamnă așa: „China nu-și va mai vinde produsele pe dolari”. Mass-media oficială a ales să treacă sub tăcere această recentă declarație. Problema nu este că, literalmente, China refuză să-și vândă produsele sale pe dolari SUA. Desigur, va continua să accepte dolarii ca pe un mijloc intermediar de plată pentru mărfurile sale. Dar, având dolari, China va începe imediat să scape de ei și să-i înlocuiască cu altceva în structura rezervelor sale de aur și valută…în caz contrar, declarația făcută de către autoritățile bancare din China își pierde sensul. Asta este: China nu va mai cumpăra obligațiuni de stat SUA plătind cu dolari obținuți din schimburile comerciale, așa cum a făcut până acum.
Cu ce va înlocui China dolarii obținuți din schimburile comerciale? Cu ce monedă sau cu ce activ? O analiză a politicii monetare a Chinei arată că, cel mai probabil, dolarii proveniți din comerț (sau o mare parte din ei) vor fi înlocuiți, în tăcere, cu aur fizic…de fapt așa se și întâmplă. În acest sens, relațiile bilaterale ruso-chineze reprezintă un succes atât pentru Moscova, cât și pentru Beijing: Rusia cumpără bunuri din China direct cu aur, la prețul curent, în timp ce China cumpără resurse energetice rusești, tot cu aur, la același preț curent. În cadrul acestor schimburi este loc pentru tot: bunuri din China, resurse energetice din Rusiei, și aurul fizic – ca un mijloc reciproc de plată. Doar dolarul american nu mai are niciun loc la tribuna oficială. Acest lucru nu este deloc surprinzător deoarece dolarul american nu este nici produs chinezesc, nici resursă de energie din Rusia. Este doar un instrument financiar intermediar de decontare…un instrument inutil. Evident, în cadrul unui parteneriat de afaceri dintre doi parteneri independenți se obișnuiește să se excludă intermediarii inutili.
Trebuie menționat separat că piața mondială a aurului fizic este foarte redusă în raport cu piața mondială a aprovizionării cu petrol. Cu atât mai mult, această piață este microscopică în comparație cu ceea ce reprezintă piețele petrolului, gazelor naturale, uraniului și mărfurilor.
Se pune accent pe sintagma „aur fizic” pentru că în cadrul schimburilor comerciale care implică resursele energetice, acesta se face contra aur fizic, nu pentru aurul „pe hârtie”. Rusia cumpără din Occident aur fizic, nu forma sa fizică „de hârtie”. China achiziționează tot aur fizic, devalorizat artificial de către Occident, ca plată pentru livrarea produselor reale către Vest. Rusia și China sunt interesate doar de aurul adevărat și numai sub formă de lingouri, ca modalitate finală de plată.
Pentru referință: cifra de afaceri a pieței aurului de hârtie, doar pentru tranzacțiile futures, este estimată la 360 miliarde dolari pe lună. Dar livrarea aurului fizic este de doar 280 milioane dolari pe lună. Aceasta echivaleaza cu un raport comercial aur de hârtie față de aur fizic de 1000 la 1.
Folosind mecanismul de retragere a activelor financiare de pe o piață redusă artificial (făcută de Vest) în schimbul altor active financiare umflate artificial (tot de Vest), Putin a declanșat numărătoarea inversă pentru sfârșitul hegemoniei mondiale a petrodolarilor. Astfel, Putin a pus Occidentul într-un impas, prin absența oricăror perspective economice pozitive. Occidentul își poate concentra eforturile sale și poate cheltui la fel de multe resurse pentru a crește artificial puterea de cumpărare a dolarului, reducând artificial prețul petrolului și puterea de cumpărare a aurului. Problema Occidentului este că rezervele sale în aur fizic nu sunt nelimitate. Prin urmare, cu cât de repede devalorizează Occidentul prețurile petrolului și aurului față de dolarul american, cu atât își pierde rezervele finite de aur fizic.
În acest strălucit joc de asociere economică pe care-l face Putin, aurul fizic din rezervele Vestului se vor scurge rapid către Rusia, China, Brazilia, Kazahstan și India (țările BRICS). La actuala rată de reducere a rezervelor sale de aur fizic, pur și simplu Occidentul nu mai are timp să facă ceva împotriva Rusiei lui Putin până când întreaga lume a petrodolarilor occidentali se va prăbuși. Situația de șah-mat în care Putin va pune Occidentul (condus de SUA) reprezintă doar o „chestiune de timp”.
Lumea occidentală nu s-a confruntat cu astfel de evenimente și fenomene economice care se petrec chiar acum. Fosta URSS și-a vândut rapid aurul în perioada crizei prețului petrolui de atunci. Astăzi, Rusia cumpără rapid aur în timp ce scade prețul petrolului. Astfel, Rusia reprezintă o amenințare reală la modelul american de dominare a lumii prin petrodolari.
Principiul de bază al modelului mondial bazat pe petrodolari a permis țărilor occidentale conduse de Statele Unite să trăiască pe cheltuiala forței de muncă și a resurselor altora…s-a bazat pe rolul dominant al monedei americane în sistemul monetar global. Rolul dolarului SUA în cadrul acestui sistem este că acesta reprezintă mijlocul final de plată. Acest lucru înseamnă că moneda națională a SUA, ca acumulator final al activelor și schimburilor comerciale pentru orice alt activ, nu mai are sens.
Cu Rusia și China în frunte, ceea ce face acum BRICS reprezintă, de fapt, schimbarea rolului și statutului de dominație a dolarului american în sistemul monetar global. Dintr-un mijloc final de plată și acumulare a activelor, prin acțiunile comune ale Moscovei și Beijingului, moneda națională a SUA este transformată într-un mijloc intermediar de plată destinat doar schimburilor comerciale, prin plăți intermediare pentru un alt activ financiar final – AURUL.
Occidentul a folosit două metode pentru a elimina amenințarea hegemoniei petrodolarului în lume și a-și păstra privilegiile obținute de pe urma acestuia. Prima metodă este cea a  „Revoluțiilor colorate”. A doua metodă, aplicată de obicei în cazul în care prima nu reușește, este agresiunea militară.
În ceea ce privește Rusia, ambele metode sunt fie imposibile, fie inacceptabile.
În primul rând, spre deosebire de multe alte țări, populația din Rusia nu dorește să schimbe libertatea și viitorul copiilor lor pentru kielbasa (carne de tun) Vestului. Acest lucru este evident din ratingurile record ale lui Putin, publicate periodic de către principalele agenții de rating din Vest. Prin urmare, profesioniștii din Vest, cei care nu și-au pierdut încă rațiunea, nu pot visa la o „revoluție colorată” în Rusia.
În ceea ce privește agresiunea militară directă, Rusia nu este nici Iugoslavia, nici Irak și nici Libia. Orice operațiune militară non-nucleară occidentală împotriva Rusiei, pe teritoriul Rusiei, este sortită eșecului. Și generalii din Pentagon care exercită conducerea reală a forțelor NATO sunt conștienți de acest lucru. În mod similar, fără speranță este și un război nuclear împotriva Rusiei…inclusiv conceptul de așa-numita „prima lovitură nucleară preventivă”. Pur și simplu, NATO nu este capabilă din punct de vedere tehnic să aplice o lovitură care ar distruge imediat potențialul nuclear al Rusiei, în totalitatea lui. Un răspuns nuclear masiv al Rusiei asupra inamicului sau grupului de inamici ar fi inevitabil…acest răspuns ar fi de ajuns pentru ca supraviețuitorii să-i invidieze pe cei morți. Asta este…un schimb de lovituri nucleare cu o țară ca Rusia nu reprezintă soluția problemei care prefigurează prăbușirea lumii petrodolarilor. Este, în cel mai bun caz (sic!), acordul final și ultimul punct din istoria existenței Occidentului. În cel mai rău caz, o iarnă nucleară și dispariția întregii vieți de pe planetă, cu excepția bacteriilor mutante.
Liderii occidentali pot vedea și înțelege esența situației. Economiștii din Vest sunt, cu siguranță, conștienți de situația grea și disperarea lumii occidentale care se află prinsă în această capcană economică a lui Putin. La urma urmei, urmare a acordurilor de la Bretton Woods, știm cu toții regula de aur: „cine are mai mult aur stabilește regulile”. Dar Occidentul nu suflă o vorbă despre asta. Este tăcut pentru că nimeni nu știe acum cum să iasă din această situație.
Dacă explici publicului occidental toate detaliile dezastrului economic care se profilează, acesta va începe să-i întrebe pe suporterii petrodolarilor cam așa: Cât timp va mai putea Occidentul să cumpere petrol și gaze din Rusia, în schimbul aurului fizic? Ce se va întâmpla cu petrodolarul SUA, după ce Occidentul va rămâne fără aur fizic pentru plățile petrolului, gazelor și uraniului rusești și mărfurilor din China?
Nimeni din Vest nu poate răspunde astăzi la aceste întrebări aparent simple.
Aceasta înseamnă „șah-mat”, doamnelor și domnilor! Jocul s-a sfârșit!
Sursa articolului

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s