Teribila alegere

De Jack Speer-Williams – 26 aprilie 2015
Să stai acasă și să mori încet, sau poate trăiești traversând o mare agitată?
Ministerul american al Propagandei (compus din toate cele trei ramuri ale guvernului federal american) a proclamat constant și în mod persistent că războaiele lor (neprovocate) și bombardarea milioanelor de oameni nevinovați ai națiunilor din Orientul Mijlociu au fost duse, întotdeauna, fără consecințe grave – o realitate la fel de imposibilă, precum sună însăși această expresie.
De fapt, actualul model folosit de guvernul SUA a avut drept rezultat trei aspecte:
  • Moarte, distrugere și haos permanent
  • Un nesfârșit ciclu de violențe sectare
  • O poluare radioactivă permanentă
Utilizând bombe, rachete și gloanțe cu o componență redusă de uraniu radioactiv (DU), guvernul SUA, cu aprobarea unui public american taciturn și complice, a distrus infrastructurile străine una după alta, ceea ce a dus la dezintegrarea sistemelor lor economice și aducerea acestora într-o stare de faliment.
Conform înregistrărilor contabile, începând cu 11 septembrie 2001, sancțiunile SUA împotriva Irakului au condus la moartea a 1.000.000 de oameni, majoritatea copii și persoane în vârstă. Apoi, armata americană a mai omorât 2.000.000 de oameni nevinovați – din nou, în cea mai mare parte, bătrâni și copii.
Alte milioane de irakieni bolnavi au migrat în țările vecine, majoritatea ajungând să cerșească pe stradă.
Dar, acum, într-un Irak atât de radioactiv, cine poate spune cât de mulți dintre cei care încă mai încearcă să trăiască în mizeria irakiană vor supraviețui?
Cu siguranță, în Irak a fost mult mai bine înainte de „democrația” (controlul bancherilor) adusă de SUA.
În Irak, Afganistan, Gaza, Yemen și Libia povestea nebuniei imperialismului american a fost aceeași; totuși, nicăieri în afară de Libia această psihoză criminală a SUA nu a fost mai evidentă.
Înainte de constanta și usturătoarea bombardare a Libiei de către SUA, această țară a fost precum un portret de legendă din povești.
Păstrând țara sa în afara sistemului mondial financiar sufocant (controlat și deținut de criminalii de război din Cartelul Bancar), colonelul Muammar al-Gaddafi a făcut din Libia și poporul său cea mai bogată țară din Africa.
Guvernul Gaddafi a avut propria sa Bancă Centrală (deținută integral) care a emis împrumuturi fără dobândă pentru populație, iar riba (camăta) nu a fost permisă.
Înainte de zilnicele bombardamentele americane și NATO din Libia, timp de 52 zile, guvernul Gaddafi a oferit cetățenilor săi educație și îngrijiri medicale gratuite care au permis poporului libian să se bucure de o reală sănătate și să aibă o rată de alfabetizare de peste 80%.
Înainte de aceste bombardamente nebune (în mare parte de origine americană), speranța de viață în Libia era cea mai mare din Africa și cu aproximativ 10% peste media mondială. De asemenea, a existat foarte putin șomaj în țară. A fost o națiune care a avut cel mai mare PIB din Africa, cu mai puțin de 5% din populație analfabetă.
Libia, o țară cu climă caldă, uscată și mult praf a suferit, în timp, de o lipsă de apă curată, potabilă. Sub conducerea colonelului Gaddafi a fost finalizat cel mai mare proiect de infrastructură din lume: a fost construită o aducțiune subterană care a furnizat apă potabilă, curată, pentru 70% din poporul libian și a avut potențialul de a transforma pustiul în mari suprafețe de terenuri agricole. Asta, până când bombele americane au distrus stațiile de pompare, punând pe butuci întregul proiect.
Distrugerea îngrozitoare a Libiei liberă și independentă ar trebui să ne servească drept o lecție morală, reprezentând atrocitățile comise în războaiele din Irak, Afganistan, Liban, Gaza și Siria, în care zeci de milioane de oameni nevinovați au fost uciși, răniți, mutilați, s-au îmbolnăvit și au rămas fără adăpost, într-o zonă de deșeuri radioactive împrăștiate haotic, fără posibilitatea de a o curăța.
Mi-e teamă că eliberarea DU va provoca modificarea ADN-ului timp de generații…nu numai printre oamenii din Orientul Mijlociu, dar și în rândul militarilor.
Cu toate acestea, guvernele și presa obedientă occidentale declară aceste crime internaționale împotriva umanității drept intervenții umanitare
În plus, de cel puțin 11 ani, bancherii internaționali sioniști, alături de slugile lor, micii pui de șoim din guvernele SUA, Angliei și Israelului declară că este necesară bombardarea unei alte țari, Iranul.
Astăzi, toți arabii din Orientul Mijlociu își pun o întrebare tulburătoare: Să stau (aici) și să mor, sau să traversez periculoasa și imprevizibila mare sau deșertul fierbinte și neiertător, pentru o posibilă viață normală în Europa?!
Recent, sute de emigranți disperați au încercat opțiunea traversării mării. Încercând să ajungă în Europa, prin Marea Mediterană, mai mult de 400 de persoane s-au înecat datorită răsturnării unei nave.
Presa occidentală, prin minciunile sale obișnuite și o propagandă tendențioasă, i-a demonizat rapid pe cei pe care i-a numit traficanți de ființe umane…cei care au organizat evadarea din cazanul de foc din Orientul Mijlociu de la o moarte sigură, la posibilitatea de a supraviețui în Europa.
Desigur, mass-media oficială nu a suflat niciun cuvânt despre nemiloșii și fără de suflet Controlori, cei care au ordonat masivele bombardamente din Orientul Mijlociu…sau despre politicienii bolnavi care au aprobat aceste măceluri…sau despre piloții bombardierelor americane și NATO care au lansat bombele.
Fie ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe cei în mizerie, care suferă acum. Să-i binecuvânteze și pe cei care mor, în eforturile lor zadarnice de a trăi.
Și fie ca Dumnezeu să-i ierte pe americanii, englezii și israelienii apatici care, prin ignoranța lor, sunt complici la gravele crime împotriva umanității făcute de SUA, NATO și Israel.
Dar mai mult decât orice altceva, fie ca Dumnezeul tuturor religiilor să binecuvânteze milioanele de copii mici si mari care au fost înfometați, mutilați sau uciși de sancțiunile americane, gloanțe și bombe.
Courtesy of Nina Sidoreva and Richard Edmondson
Sufocat de lacrimi și epuizat de durerea incredibilă, un copil de trei ani, un băiat sirian, pe moarte, a spus: „Mă voi plânge lui Dumnezeu despre ceea ce au făcut ei.”
Jack Speer-Williams
Sursa articolului

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s